Mai există bine în spitalele de stat? Există. Are cel puțin 300 de nume.
Luna trecută publicam „Harta binelui din spitalele de stat”, după o experiență personală avută la internarea într-un spital bucureștean. De pe patul din salonul meu aveam să constat decesul plicului. Detaliile sunt aici.
Obișnuit cu poveștile anilor `90 despre cum „mori cu zile dacă nu dai ceva”, am încercat să înțeleg dacă am fost martorul unor excepții sau lucrurile s-au schimbat semnificativ în sistem. Așa că am cerut cititorilor să îmi spună dacă și ei au fost tratați corect de personalul medical dintr-un spital de stat, fără să trebuiască să dea cuiva vreo „atenție”. Au urmat sute de mesaje cu nume de spitale și de secții unde oamenii au avut numai cuvinte de laudă la adresa medicilor cărora nu le băgaseră nimic în buzunare sau la care încercaseră și fuseseră refuzați. Numele instituțiilor indicate le-am pus pe o hartă care poate fi consultată aici .
După publicare, în urma recomandărilor primite pe acest blog, am decis să revin cu un apel și să strâng de la pacienți și numele medicilor care au fost în spatele acelor buline albastre din articolul inițial. Căci, așa cum precizam și în primul material, harta însemna, de fapt, nu instituții, ci unii profesioniști din interior care își fac treaba cu onoare. Am fost convins că acești medici merită menționați măcar undeva în memoria internetului. Apelul meu a fost urmat de alte sute de mesaje. (La finalul articolului veți găsi o selecție cu o parte din aceste mesaje)
Așa am ajuns să strâng de la pacienți sau de la apropiați ai lor aproape 300 de nume. Ce urmează să vedeți nu e doar o listă cu nume, prenume și specialități venită de la pacienții care mi-au scris. Ar putea fi mai mult decât atât: un univers de oameni extraordinari care au intrat în sistemul sanitar românesc bolnav hotărâți nu numai să își facă bine pacienții, ci să vindece sistemul cu totul.
Iată un exemplu: să luăm, de pildă, din listă, cazul de la poziția asta:
Medicul Sidonia Susanu este în listă pentru că, așa cum s-a întâmplat și în celelalte cazuri, în urma apelului meu mai mulți au recomandat-o: „Este un om extraordinar”, spunea cineva. Sidonia Susanu era deja inclusă pe lista preliminară când, pe 17 decembrie, o tragedie avea să facă o țară întreagă să înțeleagă ce fel de om este Sidonia Susanu.
În dimineața de 17 decembrie, un autocar s-a răsturnat la Pașcani. În el erau membrii unui ansamblu folcloric, mulți dintre ei copii. Zeci de persoane au fost rănite, cel mai grav fiind o fetiță de 15 ani căreia impactul i-a amputat ambele brațe. Medicii SMURD care au sosit la locul accidentului au urcat copila în ambulanță și i-au recuperat și membrele desprinse de corp sperând că cineva de la spital va putea face o minune și le va pune la loc. Șansele erau minime. Până acum, în toată istoria omenirii, mai fusese raportată o singură operație reușită de replantare bilaterală de brațe. Niciuna în Europa. Cine ar fi crezut că s-ar putea face asta tocmai într-un spital din România?
Ambulanța ajunge la Iași la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”, spital de stat. Fetița este băgată direct în blocul operator de medicul chirurg Sidonia Susanu, specializată în microchirurgie reconstructivă.
Urmează o operație făcută de o echipă de cinci chirurgi, doi ortopezi și trei medici anesteziști. Se încearcă replantarea fiecărei mâini: vas cu vas, nerv cu nerv, tendon cu tendon. Operația durează 20 de ore. Și e doar prima intervenție. Mai urmează încă șase. În total echipa medicului Susanu stă în sala de operație 50 de ore. Rezultatul: după două săptămâni, Alexia a fost externată în afara oricărui pericol. Mai mult, își va putea folosi ambele brațe. Se întâmplase o minune.
Povestea de mai sus e o dovadă că lista de mai jos este departe de a fi completă. Căci succesul în cazul Alexiei nu se datorează doar medicului Susanu. Se datorează și colegilor ei din sala de operație și întregului flux de intervenție care a funcționat perfect- începând cu echipa medicală de pe ambulanță care a știut să acorde primul ajutor în teren și continuând cu medicii de la Spitalul Municipal Pașcani care au aplicat pacientei primele proceduri și au comunicat permanent cu medicii de la Iași astfel încât sala de operație să aibă toate cele necesare până la sosirea ambulanței cu Alexia.
Așadar lista nu este completă. Și nici perfectă. Dar scopul acestui catalog este unul important: fenomenul șpăgii în spitale este întreținut și de pacienții speriați că trebuie să dea neapărat „atenția cuvenită” pentru a avea parte de un tratament corect. Scopul acestei liste este să le dea acestor pacienți curaj să renunțe la acest obicei nociv pentru sistemul sanitar. Iar acest nărav se poate vindeca numai prin puterea exemplului. Aceasta e o listă cu trei sute de exemple care nu sunt date de mine, ci de alți 300 de pacienți care depun mărturie că există în sistem acești medici corecți.
Dacă vrei să ajuți și tu la schimbarea mentalității, distribuie acest articol pentru ca lista să ajungă la cât mai mulți pacienți.
Catalogul aceasta are scopul de a semnaliza că în sistemul sanitar de stat sunt din ce în ce mai mulți profesioniști extraordinari, mulți cu experiență în străinătate și întorși să muncească în țara lor, asumându-și aici o muncă mult mai grea în spitale cu clădiri expirate și prost dotate. Oameni pentru care niște bancnote azvârlite ca la lăutari sau vârâte de pacienți pe șestache în buzunarele halatelor, ar putea însemna o jignire profundă cum e pentru medicul cardiolog Ștefan Busnatu care scria așa: „Sănătatea omului nu e un Excel, nu e un tuns de păr, nu e o schimbare de robinet la un calorifer spart… sănătatea omului reprezintă un act de umanitate și de mărinimie făcut de un om despre care consider că are o menire specială”.
Așadar, ce urmează să vedeți nu e un sec inventar de oameni, ci prescripția unei țări în vindecare.
- Vă puteți folosi de căsuța „caută ” pentru a selecta în funcție de județ, de spital sau de specialitate.
- Pentru utilizatorii variantei mobile, apăsați semnul „+” din dreptul medicului pentru detalii.
Lista incompletă a medicilor din spatele hărții binelui din spitalele de stat – întocmită de cititorii acestui blog
În final am selectat o parte din mesajele pe care le-am primit în urma apelului meu. (Mesajele primite în privat au fost anonimizate, comentariile publice au fost lăsate ca atare).
Pentru a schimba mentalitatea pacienților, e nevoie ca această listă să fie cunoscută de cât mai mulți pacienți, așa că vă încurajez să o distribuiți.
As avea si eu doua propuneri pentru 2 medici de exceptie care nu primesc spaga si isi fac treaba foarte bine si din punct de vedere al actului medical, dar sunt foarte atenti cu pacientii: dl doctor Alexandru Grigorescu, medic oncolog la Spitalul Carol Davilla si doamna doctor Bajenov Marcica, medic medicina interna.
Mulțumesc mult dl.DR SAVOIU DRAGOȘ medic cardiolog SPITALUL MILITAR CENTRAL BUCUREȘTI și dr NIȚĂ DANIEL CORONOGRAFIE SPITALUL MILITAR CENTRAL BUCUREȘTI. MEDICI EXCEPTIONALI.
Dr.PANAITE BOGDAN ginecolog SPITALUL MILITAR CENTRAL BUCUREȘTI un medic EXCEPTIONAL .Mulțumesc mult dl. Dr.
Mai mult foarte rau decat bine.Insa e bine pentru pacienti sa stie.De evitat consult cardiologie Dr Ana Maria Serban . !Pacienta diagnosticata anterior cu cardiopatie ischemica ( nu am aratat documente diagnostice dnei Dr, fiind interesati de diagnosticul ei),posibil infarct miocardic apoi,avand in vedere analizele markeri cardiac.Consult superficial, rapid de catre cardiolog Dna Dr Ana maria Serban, cu diagnostic doar de inceput de HTA.Degeaba s a plans de dureri retrosternale,dureri de gambe,lipsa de aer la efort.Cateva saptamani mai tarziu persoana a suferit infarct miocardic, aproape mortal.La toate simptomele descrise ,dr Ana maria Serban cardiologie nu a comentat ceva, nici macar nu a incercat un raspuns, Amabila,afabila, insa diagnostic gresit,pe bani multi.Nu respecta pacientul, intrat cu aproape o ora intarziere fata de ora programarii,timp in care a fost vizitata de mai multe prietene doctorite,
Felicitari colectivului de medici tineri din Brasov!
Harta raului pe cand? Nu recomand Dr Cristian Draghici neurolog .Daca nu credeti, incercati
Verificati activitatea doctor Cristian Draghici neurologie, care prescrie tratament cu dexametazona perfuzabila, 1L ser fiziologic cu dexametazona,in urgente minore , la spital universitar urgenta pentru persoane varstnice ,cu infarct miocardic in antecedente si simptome de infarct acut,cu raportul R pe S mai mare ca 1 in derivatiile septale pe EKG,fara nicio justificare diagnostica, cel putin conform indicatiilor agentiei europene a medicamentului.Are ,oare,instinct de ucigas in serie?Verificati de ce prescrie astfel in urgente.Dexametazona perfuzie provoaca miocardita,afectare a muschiului miocardic,si chiar infarct miocardic,fiind interzisa celor cu infarct miocardi ( orice search gogle pentru „dexamethasone myocardial infarction”).De asemenea , si la ponderas, pentru dureri lombare, Doctor Cristian Draghici neurologie prescrie doza de 10 mg dexametazona perfuzie, urmata de doze intramuscular, varstncilor cardiaci si diabetici, tratament potential letal.Evitati sau fiți precauti daca va consulta.
Si in Botosani exista medici de exceptie! Cel mai frumos exemplu este doamna doctor neurolog Hanora Cristiana IVANOV de la Spitalul de Recuperare Sfantul Gheorghe!!! Un medic pentru care pacientul este cel mai important! Un medic ce trateaza oamenii din toate clasele sociale cu aceeasi daruire si empatie ! Un profesionist in fata caruia nu-ti permiti sa intinzi vreo atentie …un specialist care te informeaza,comunica cu pacientul si cere feedback…pentru care programul de lucru nu este de 8 ore si pentru care,relatia cu pacientul nu se termina la externare.La orice ora trimiti un semnal despre modificari ale starii de sanatate,este prezenta! Te sfatuieste,te incurajeaza,te pune in legatura cu alti specialisti despre care are numai aprecieri…ACESTA ESTE MEDICUL HANORA IVANOV,caruia ii multumesc cu pretuire si recunostinta!!!
Ce initiativa frumoasa, multumim! ❤️
Buna,
Mie nu mi se incarca lista nicicum, nu merg filtrele etc. Arata pozițiile de la 286 la 330 asa ceva. Opoti include si in alt format?
Multumesc frumos
Mulțumesc frumos pentru observație. Am remediat problema.
Doctorul Rusu de la Scornicești primește șpagă.
Felicitari pentru initiativa dar lista cu medici nu se mai incarca
Buna ziua!
Am si eu 3 recomandari de medici de la Spitalul de Urgenta Sf. Pantelimon:
Carâp Alexandru – chirurgie generala
Humulescu Cosmin – medicina interna
Nica Anca – chirurgie generala
Dr. Aurelia Hangan – Spitalul de boli infectioase Constanta a avut grija de mama mea (82 ani) si a pus-o din nou pe picioare.
Asta dupa ce timp de 2-3 saptamani am avut mari emotii si dupa ce mai fusesem in alte doua spitale din Constanta.
Multumesc!
Am 2 propuneri pentru medici din Brasov, Dr Gavris Claudia, medic med. interna Sp. Judetean Brasov si dr. Falup Pecurariu Cristian, medic neurolog Sp. Judetean Brasov. Am avut parintii internati la acesti medici, mii de multumiri.
Insa reforma spagii in spitale trebuie sa inceapa nu cu cu personalul medical deoarece in tara sunt un numar limitat de medici si asistente, priviti va rog ce se intampla la brancardieri, infirmiere si registratori!
Sunt f mulțumită pt că datorită acestor minunați medici noțiunea de Spagari va dispărea la adresa medicilor sunt convinsă că nu merită
Dr.Pirvulescu Iuliana,gastroenterologie Fundeni, un medic exceptional , stima si pretuire.
Dr. Elena Coles hematologie , Spitalul Coltea, Bucuresti.
Aș mai propune un medic, oncolog, doamna doctor Gafton Elena de la Institutul oncologic din Iași. Mama mea soacră a ajuns pe mâinile ei, din păcate. Cuvintele dânsei au fost cam așa: “vreau respect între mine și pacient, am un salariu și mi-e suficient. Tot ce vreau este ca ea să asculte și să facă ce îi spun”. Mai mult decât atât, a primit-o pe mama pentru a-i da prima rețetă de tratament într-o zi în care nu avea consultații.
Toate astea s-au întâmplat acum câteva zile. Până acum cred că am auzit de la cel puțin 20 de persoane cât de dedicată și implicată este doamna doctor Gafton Elena pentru a da pacienților cu cancer o șansă la viață!
Sper din suflet să o treceți pe listă.
Dr. ZAHRA AMIN – Brasov
Am si eu o propunere pentru lista, pe Prof. Univ. Dr. Spataru Radu, chirurg pediatru (Spitalul Marie Curie). Un medic extraordinar, dedicat, empatic.