De ce țara asta se va îndrepta: cazul Ilie Bucșă

Bucșă, un om simplu dintr-un sat de munte din Suceava, i-a trimis unui șef de ocol silvic câteva mesaje în care îi semnala tăieri ilegale de arbori în pădurile ocolului. În loc să-și arate interesul pentru aceste informații, șeful de ocol, ajuns ulterior secretar de stat, i-a făcut plângere pentru hărțuire.
Cazul-Ilie-Busca

Update 21 decembrie:

Sute de petiții a primit Garda de Mediu Suceava legate de video-ul lui Ilie Bucșă. Instituția anunță că nu a prins pe nimeni în fapt la fața locului. Firmei care exploatează în zonă i s-a impus „o măsură prin care se interzice  depozitarea materialului lemnos, a resturilor din exploatare, a deșeurilor și materialelor de orice fel în albiile și zonele de protecție a cursurilor de apă, precum și circulația autovehiculelor de orice tip și transportul cu orice mijloace al buștenilor prin albia minoră/majoră  a cursurilor de apă”. Adică, noi să stăm liniștiți, statul veghează. Petițiile voastre au arătat că mulți sunt cu ochii pe ei, ceea ce e mare lucru. Mai jos, anunțul integral al gărzii:

Postare Garda De Mediu

Update 17 decembrie:

Avalanșa de petiții trimise de voi ieri urmare a acestui articol i-a făcut pe angajații statului să muncească și în weekend. Dis-de-dimineață cei de la „Apele Române” și de la Garda de Mediu s-au prezentat în satul Deia să verifice reclamațiile lui Ilie Bucșă. Încă nu știm rezultatele controlului, dar au fotografiat dezastrul de pe pârâu și i-au chemat pe cei de la ocol să dea explicații. O mică victorie pentru că v-ați folosit de un drept despre care unii ar fi vrut să nu știți. 

Articolul inițial:

Nouă minute. Atât au trecut de la publicarea articolului cu Ilie Bucșă și până când primul om s-a oferit să îi achite lui Bucșă integral costurile cu avocatul. De ce a durat așa mult? E vina mea: am scris un text cam lung și vreo opt minute i-a luat omului numai să-l citească.

Acest articol conține un rezumat al reacțiilor după publicarea articolului de ieri și un îndemn pentru cititori pentru a face astăzi un mic bine pădurii dintr-un sat de munte din Suceava.

Pentru cei care nu au citit articolul de ieri despre halucinanta poveste a lui Ilie Bucșă, iată cazul pe scurt:

Bucșă, un om simplu dintr-un sat de munte din Suceava, i-a trimis unui șef de ocol silvic câteva mesaje în care îi semnala tăieri ilegale de arbori în pădurile ocolului. În loc să-și arate interesul pentru aceste informații, șeful de ocol, ajuns ulterior secretar de stat, i-a făcut plângere pentru hărțuire.

Dar povestea nu ar fi fost o comedie până la capăt dacă nu s-ar fi găsit și un procuror, Dan Blănaru, de la Parchetul Câmpulung Moldovenesc, care a considerat plângerea întemeiată și l-a inculpat pe cetățeanul reclamant. Iată cum a argumentat procurorul faptul că viața șefului de ocol a fost grav afectată de primirea unor imagini cu arbori tăiați: „Acțiunile inculpatului conduc atât la lezarea libertății psihice a persoanei vătămate cât și la crearea unei stări de temere care au avut drept repercusiuni desfășurarea deficitară a vieții de familie, a activităților uzuale și crearea unui deficit de menținere a relațiilor și performanțelor la locul de muncă”.

Ilie Bucșă e convins că tot acest demers este cauzat de faptul că de trei ani reclamă încontinuu ilegalități din pădurea din jurul satului său și că este hărțuit acum în justiție tocmai pentru că unii vor să îi închidă gura. Și aproape reușiseră. Cu o zi înainte să publicăm, Ilie Bucșă a primit o factură de 1500 de lei de la avocatul său care trebuie să îl apere în instanță în acest caz aberant. O groază de bani pentru un om care câștigă 3000 de lei pe lună. Așa că înainte de publicare ne-a spus deznădăjduit  că vrea să se oprească din făcut sesizări:  „Cam vreau să mă retrag din tot. Am prea mult de plătit și nu se merită”.

Ce s-a întâmplat după publicarea articolului Recorder?

Dar, la câteva minute de la publicare, un prim cititor Recorder ne-a scris că dorește să îi achite integral costurile cu avocatul. Au urmat alți și alți oameni care s-au oferit să facă același lucru. Pentru că unul dintre ei a apucat să îi plătească factura, Ilie a refuzat să mai primească și bani de la ceilalți care s-au oferit să îi doneze. „Avocatul mi-a fost plătit. Nu mai am nevoie”, le-a spus el. Așa e Ilie.

La ora la care scriu acest text Ilie e cățărat pe acoperișul unei case, pe ploaie, la cinci grade Celsius. Trebuie să pună tablă. Muncește în construcții. Fără ajutorul cititorului Recorder ar fi fost una din zilele pe care le-ar fi muncit doar ca să plătească pentru necazul că și-a permis să reclame furturi de lemne. Și ar fi munci și mâine tot pe degeaba și poimâine și răspoimâine și în multe alte zile până să acopere suma, timp suficient cât să îi intre bine în cap să nu mai facă sesizări.

Dar să știți că Ilie nu s-a liniștit. Încurajat de sprijinul primit ieri de la cititorii Recorder ,mi-a trimis de dimineață un video cu mențiunea „Publică-l!”. În el se poate vedea cum o firmă de exploatare a tras lemn  prin albia  unei ape, un lucru extrem de nociv pentru mediu și total interzis de lege.

În video se aude cum Ilie cere așa:

„Rugăm autoritățile din Garda de Mediu Suceava, doamna Iordache: Trimiteți un control”.

Desigur, pe Ilie Bucșă, un simplu cetățean fără putere din satul Deia, s-ar putea ca doamna Iordache să nu îl audă chiar foarte-foarte bine. Dar oare o putem face noi pe doamna Iordache să audă mai clar? Eu cred că putem. Ce e de făcut? Un share ajută.

Dar ajută și altceva:

Ca cetățeni ai acestei țări aveți dreptul constituțional să depuneți petiții la instituțiile statului pentru a cere ca un lucru, despre care ați aflat din diverse surse, să fie îndreptat. Așa că, dacă vă deranjează ce ați văzut mai sus, e dreptul vostru fundamental să trimiteți două petiții la instituțiile responsabile cu această problemă pe care o sesizează Bucșă. O petiție la Garda de Mediu și alta la „Apele Române”. Nu vă ia decât 30 de secunde să faceți asta.

Eu vă învăț cu ar trebui să procedați, e decizia voastră dacă vreți să vă utilizați acest drept. Așadar:

Faceți un e-mail pentru adresele: cjsuceava@gnm.ro, gardamediu@gnm.ro și altul pentru adresele sgasv@das.rowater.ro, daniel.dragoi@sgasv.das.rowater.ro.  Restul conținutului poate fi comun.

Subiectul: „Petiție”.

În corpul e-mailului puteți scrie așa:

„Numele meu este …., locuiesc la adresa …. În temeiul Ordonanței Guvernului nr. 27/ 2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor vă solicit să dispuneți un control în satul Deia, comuna Frumosu, județul Suceava unde cetățeanul Bucșă Ilie a identificat posibile încălcări ale legislației de mediu așa cum reiese din video-ul de la linkul de mai jos:

shorturl.at/kwyIT

Vă rog să mă informați, în temeiul legii, despre măsurile pe care le-ați întreprins urmare a petiției mele. Vă mulțumesc.”

Dați sent și asta e tot. Puteți face asta ori de câte ori citiți o nedreptate în presă. Autoritățile nu vor ca voi să știți de această lege a petițiilor, de aia nici nu o popularizează. Dar aveți tot dreptul din lume să le cereți să își facă treaba.

De ce e important să trimiteți petițiile în acest caz? Pentru că cei din zonă și-au dorit să îl reducă pe Ilie Bucșă la tăcere. Haideți să le arătăm că Ilie Bucșă nu e singur și că au obținut un efect invers!

În final, de ce cred eu că exemplul lui Ilie Bucșă e un semn că ne facem bine?

Pentru că un popor cu atât de mulți oameni care rezonează cu ideea de dreptate nu are cum să nu ajungă să își facă țara bine. Cum e posibil așa ceva într-o țară condusă de oameni nedrepți? Nu știu, este un miracol. Ce se întâmplă cu comunitatea care s-a format în jurul proiectului Recorder este un exemplu al acestui miracol care se petrece în această țară și care de multe ori e nevăzut. S-a creat o masă uriașă de oameni care vor dreptate.

Proiectul Recorder e o mărturie a acestui fapt. Recorder nu ar fi existat dacă nu ar fi fost atât de mulți români care să își dorească dreptate și care, cu fiecare material Recorder, să nu simtă o nevoie nestăvilită de a se implica. Reacția imediată de ajutorare a lui Ilie Bucșă e doar unul din multele exemple pe care le-am văzut în cei patru ani de Recorder.

Ilie Bucșă e și el unul din oamenii care cred în dreptate. Și face ce poate în direcția asta în satul lui de munte, așa cum se pricepe el. E adevărat că e doar un singur exemplu. Și poate mărunt.

În același timp, în această țară sunt nenumărate alte cazuri de cetățeni striviți de răul de la vârful acestui stat. Dar am credința că răul va fi în mare măsură înlăturat de masa asta de oameni buni. E doar o chestiune de timp. Cu două condiții:

  • Prima: să nu ne pierdem niciodată speranța că vom fi bine.
  • A doua: să nu ne pierdem speranța că prima condiție va fi întotdeauna îndeplinită.

PS: Vă aflați pe noul meu blog. Aici mi-am propus să scriu mai puțin despre România urâtă care se desprinde din investigațiile mele și mai mult despre România bună, a oamenilor care schimbă lucruri, care ne dau speranța că țara asta va fi bine. Dacă vă place ce ați citit până acum și credeți că e important să mai scriu din când în când aici, vă rog să vă abonați în căsuța de mai jos.

Total
0
Shares
Comentarii 62
  1. Am și eu o dilema: de vreo 3 ani va tot bat la cap cu un mega scandal, la nivel national, în care sunt implicate tot ce înseamnă instituții MMAP, indiferent ca e ABA, SGA, APM sau GMM iar ilegalitatile și modalitatea de lucru e asa de frapanta încât au ajuns baietii cu proiect de lege pe teava, sa schimbe L107/1996 binenteles nu în interesul cetățeanului ci ca sa-si scape pieile atat ei cât și infractorii de drept comun pe legea apelor. Subiectul e probat cap coada, zeci de sesizari, interpelări pe 544, binenteles denunturi penale și Comisia Europeană pe subiect….si nimic frate, Recorder ioc. Și ma uit la nenea asta, bravo lui ca a acționat dar nu știu cum sa zic, e asa low level tare de tot și țac-pac Recorder e pe fir, de te face sa zici “Hai mai da’incolo de treabă” și sa iti vezi liniștit de treabă, ca subiecte naționale de corupție sistemica asa de grave și răspândite încât se schimba o lege sa fie acoperite pălesc în fata unuia care a făcut și el o sesizare și atât.

  2. “Se va indrepta” dar nu in secolul asta… din pacate…
    Fauna care ne conduce si acolitii ei nu se vor lasa dusi curand….
    Cred ca nici nepotelul nostru de aproape 5 anisori nu va prinde “indreptarea” Romaniei…

  3. Am trimis si eu. Multumesc ca ne informati.

    Sunt donator recurent si cu siguranta sunt cei mai bine folositi bani ai mei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anterior
Harta binelui din spitalele de stat
Următorul
Harta binelui din spitale. Cine e în spate?
You May Also Like