Fiul meu are fix vârsta pe care o aveam eu când Generația de Aur obținea victoriile incredibile de la Mondialul din ’94. Adormeam cu gândul la Hagi și Popescu, cei mai mari jucători români din istorie.
Și totuși cred că idolii de acum ai fiului meu, Drăgușin și Drăguș, deși la un alt nivel, au o capacitate mai mare de a-i inspira pe copiii de azi. Pe copiii copiilor din 1994.
România juca acum 30 de ani cu Răducioiu, Belodedici, Hagi sau Popescu, unii dintre cei mai buni jucători de la cele mai valoroase echipe din lume.
Acum joacă cu cel mai ieftin lot de jucători de la Campionatul European, tocmai într-o perioadă în care în fotbal s-a ajuns să se plătească pentru un singur jucător sume record, cât să hrănești o țară.
România a bătut Ucraina, națională cu un lot de patru ori mai valoros.Un singur jucător al lor, Mudryk, a costat cât tot lotul României la un loc. Ei au jucat cu fotbaliști de la Chelsea sau Real Madrid, noi cu jucători din ligile inferioare din Italia sau Spania sau de la echipe cu nume de pufuleți sau de orice altceva: Pafos FC, Al-Okhdood, Muaith SC.
Indiferent ce va face această echipă a noastră pe viitor, fiul meu a învățat astăzi o lecție neprețuită: că valoarea ta nu e dată de alții, de cum te văd alții sau de cât ar plăti alții pe tine. Valoarea ta e dată de cât de mult ești dispus să muncești și să speri. Bravo, România!
