Cum se minte la Arhiepiscopia Tomisului

Alex Nedea Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopia Tomisului a emis ieri un comunicat de presă ca răspuns la  ultima investigație Recorder, „Corupție în numele Domnului”, despre sistemul de finanțare a construcțiilor de biserici viciat de trafic de influență și de mită. Sunt reporterul care a documentat acest material de presă așa că simt nevoia să le răspund celor de la arhiepiscopie.

Voi demonta minciunile din acest comunicat, dar, înainte de asta, nu pot să nu remarc că acesta nu amintește nicăieri de fondul problemei, că arhiepiscopul Teodosie, înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Române, tratează traficul de influență ca pe o „mană cerească”.

În schimb, am primit un comunicat care se folosește de minciuni sfruntate pentru a acoperi acele discuții scandaloase pe care doi reprezentanți ai Arhiepiscopiei le poartă cu preotul Petrică Leașcu. Părintele Leașcu a mers la ei incognito, în calitate de „om de afaceri”, și doar pentru a aduce dovezi într-un material de presă despre un fapt de un uriaș interes public: cum se duc pe șpăgi mascate banii publici alocați Cultelor.

Iată minciunile din comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului:

Arhiepiscopia Tomisului spune că preotul Petrică Leașcu ar fi caterisit și îl acuză chiar de infracțiunea de „port ilegal de uniforma”(da există așa ceva și la preoți) pentru că a venit îmbrăcat în reverendă la interviul pe care l-a dat la Recorder.

În realitate Petrică Leașcu este preot al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și are, implicit, calitatea de avertizor de integritate, fiind protejat de legislația națională și de cea europeană. Dacă cei de la Tomis nu au venit cu nicio dovadă concretă în comunicatul lor, eu, în schimb, public aici un document care demontează informațiile false furnizate de cei de la Tomis. E un act care confirmă că preotul Leașcu a fost trimis în luna septembrie a acestui an să slujească la o parohie din cadrul Protopopiatului Onești al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Petrica Leascu Preot Slujitor Ed

Este greu de crezut că cei de la Tomis nu știau care este adevărul în ce privește statutul preotului Leașcu, fiind o informație ușor de aflat printr-un simplu telefon dat la colegii de la eparhia soră din Moldova. Dar dacă știau care e adevărul  și au preferat minciuna doar pentru a discredita preotul-avertizor?

O altă minciună e legată de numărul de întâlniri avute de arhiepiscopul Teodosie cu Petrică Leașcu. Inițial, când l-am sunat pentru un punct de vedere, înaltul prelat de la Arhiepiscopia Tomisului a negat că ar fi exista vreo asemenea întâlnire. A fost chiar vehement: „Eu am ținere de minte!”. O fi așa, dar minte.

Acum, în comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului, se trece de la zero întâlniri la „doar o singură întâlnire”, „prima și singura din această narațiune absurdă”, cum scrie textual în comunicat.

Realitatea e, din nou, alta. Recorder se află în posesia imaginilor video brute ale discuțiilor  purtate de reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului cu Petrică Leașcu. Din datele stocate pe aceste fișiere reiese că au existat trei întâlniri, în două zile diferite.

În nicio secundă din aceste întâlniri Arhiepiscopul Teodosie nu a avut vreo ezitare legată de faptul că cineva îi cere să facă trafic de influență la Culte contra unui comision de 20%. Cele trei întâlniri arată consecvența înaltului prelat ortodox în a obține fonduri publice pe căi neortodoxe.

Sunt unul dintre cei care nu cred că este o soluție bună să oprim cu totul finanțarea Cultelor din fonduri publice. Personal cred că Biserica, cu toate hibele ei, servește unui bine public.

Însă speram ca prin încă o investigație Recorder despre dezmățul din bani publici făcut cu pretextul renovării de lăcașuri de cult, se vor face pași pentru aplicarea unor criterii clare de finanțare din bani publici și în acest domeniu, așa cum se întâmplă în construcția de drumuri, de școli, de rețele de apă și așa mai departe.

Totuși comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului face ca, pentru mine, personal, chestiunea finanțării Cultelor din fonduri publice să treacă în plan secund. E o problemă cum se alocă bani publici pentru repararea unei biserici care arată ca o ruină din exterior. Dar e o problemă și mai mare hoarda de oameni care ruinează Biserica din interior. 

Total
0
Shares
Comments 1
  1. Alex, ești o pasăre rară, chiar foarte rară, în jurnalismul românesc! La câtă corupție există în România, aș zice că, ai un curaj nebun! Dumnezeu să-ți dea sănătate și să o ții tot așa, iar din partea oamenilor de bunsimnț, toată recunoștința noastră pentru dezvăluirile corupției, aproape de nivel apocaliptic! Îți mulțumim ție și echipei Recorder și anticipat vă urăm ”La mulți ani”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prev
Investigația Recorder și câteva precizări importante
Petrica Leascu Recorder

Investigația Recorder și câteva precizări importante

Simt nevoia să fac câteva mențiuni necesare legate de investigația

Next
1 Decembrie. Câtă fericire e în România?