Când am intrat în presă, în orice tramvai, metrou sau troleibuz te urcai, nu puteai să vezi la un metru distanță din cauza mulțimii de ziare deschise de cei din jurul tău. Interiorul vagoanelor era ca un uriaș evantai din hârtie de ziar.
Acum ziarele au dispărut. Sub nasul călătorilor stau niște dreptunghiuri din plastic și sticlă care se numesc telefoane. Tehnologia a înlocuit ziarele.
Oamenii își iau informațiile din aceste telefoane. Nu ar fi neapărat o problemă asta, dacă ar intra de pe telefon pe site-urile unde jurnaliști profesioniști publică. Numai că oamenii își iau informația de pe rețelele sociale. Care e diferența?
Diferența e că jurnaliștii publică informații verificate, informații prelucrate după standarde profesionale vechi de sute de ani. Apoi, după ce aceste standarde sunt împlinite, redacția decide publicarea informației. Desigur, sunt multe redacții în România care își bat joc de aceste standarde, dar asta e altă discuție.
Dar pe rețelele sociale oricine poate publica orice, chiar și din spatele unui cont fals, fără să mai existe responsabilitatea pe care și-o asumă un jurnalist care semnează o știre. Iar o știre falsă poate fi înghițită cu aceeași viteză cu care este asimilată una adevărată. Experiența arată că în cele mai multe cazuri, creierul omului, din comoditate, ia de bune informațiile pe care le găsește pe platformele pe care le deschide pentru a se informa. Dacă deschizi TikTok pentru informație, vei lua de bune informațiile pe care le găsești acolo. Desigur că ai libertatea să pui la îndoială informațiile, dar asta necesită efort suplimentar, un efort pe care cei mai mulți oameni nu sunt dispuși să îl depună.
Se discută interzicerea rețelelor sociale care nu combat fake news. Patronii rețelelor sociale strigă: „Atacați libertatea de exprimare”. De ce în cazul ziarelor este protejată libertatea de exprimare și în cazul nostru nu? Totuși rețelele sociale au intrat în jocurile democratice ca un boxer care intră pe terenul de fotbal în timpul unui meci și se apucă să ia la pumni jucătorii. Când este scos de pe teren strigă: „Ce? E dreptul meu să îmi practic sportul pentru că, iată, și jucătorii de fotbal sunt lăsați să își practice sportul!”.
Tocmai în această perioadă în care suntem inundați de fake news pe rețelele sociale iar minciunile de pe TikTok pot naște un președinte de țară, tocmai acum ne dăm seama cât de importantă e totuși munca noastră a jurnaliștilor pentru o lume liberă. Dar cum tehnologia a înlocuit ziarele, tot tehnologia este pe cale să înlocuiască și ziariștii. Astăzi nu exista om pe planeta care, indiferent de ce face, să nu se întrebe daca nu cumva va fi înlocuit de inteligența artificială.
Va putea inteligența artificială să ne înlocuiască pe noi, jurnaliștii? Va putea Chat GPT să mă înlocuiască pe mine jurnalistul de investigație? Vă mărturisesc că l-am întrebat despre asta direct pe Chat GPT. Am deschis chat GPT si i-am zis: „Bună ziua, sunt Alex Nedea de la Recorder. Spune-mi sincer: poți să mă înlocuiești tu pe mine? Va putea inteligenta artificială să înlocuiască jurnalistul de investigație?”. Mi-a spus că nu. Că ei, roboții, nu au capacitatea de a sesiza aspectele etice ale vieții de zi cu zi. Ok, le încarci un milion de texte de lege, vor putea depista ilegalități, dar nu și lucruri care încalcă subtiletica. Și vreau sa va spun că ultima mea investigație a pornit de la o problemă de moralitate, nu de ilegalitate.
Să vă explic printr-o poveste a bunicului meu:
Era o primăvară undeva în anii 70, două săptămâni înainte de Paști. Și bunicu meu, Anghelache, se duce la oierul satului să cumpere un miel. Îl alege pe cel mai gras din bătătura omului și îi dă 100 de lei, că atât ceruse. Dar bunică-miu îi zice vecinului:
-Nu îl iau acasă acum, îl las la tine o săptămână, până aproape de Paști, că nu am unde să îl țin la mine acasă.
-Gata Anghelache, așa facem. Și bătură palma.
Numai că într-o noapte, cu o zi înainte de a veni bunicul după miel, vecinul ăsta se întâlnește cu un alt consătean. Și ăsta din urmă îi zice:
-Ți-a cumpărat Anghelache ăl’ mai gras dintre miei?
-Îhî.
-Cât ți-a dat pe el?
-Suta.
-Dă-l în mă-sa pe Anghelache. Îți dau 150 de lei. Dă-mi-l mie.
Vecinul s-a dus acasă, a intrat în staul, a bâjbâit pe întuneric până a dibuit exact mielul promis lui bunică-miu, și-a înfipt o mână în blana animalului, l-a legat de picioare și, dintr-o mișcare, și l-a pus în spinare, pe după gât. În cârcă l-a dus până la cârciumă și l-a trântit la picioarele noului proprietar:
-Ia-l pe 150 de lei, atunci.
A doua zi bunică-miu auzi toată povestea și s-a dus la vecin acasă. Îl strigă la poartă, omul veni și-i deschise:
-Ia zi, mă, Anghelache, care-i treaba?
-Am venit să-mi dai banii de pe miel.
Știindu-l om aprig la mânie pe Anghelache, omul scoase fără comentarii 100 de lei din buzunar și îi dădu.
-Băăă, nu e bine! Urlă bunică-miu și-și înfipse palma lată în ceafa consăteanului ridicându-l în sus ca pe un mielușel.
-De ce Anghelache nu e bine? Nu mi-ai dat 100?
-Ba da, băăă! Dar mie trebuie să-mi dai 150 de lei. Că tu astă-noapte nu ai vândut mielul tău. Ai vândut mielul meu!
La fel ca această poveste a fost și începutul ultimei investigații la care am lucrat. Un domn a plătit în avans un apartament într-un bloc al unui dezvoltator imobiliar, dar, după doi ani, când s-a împlinit termenul de livrare, dezvoltatorul nu i-a mai predat apartamentul. Dar i-a dat banii înapoi. Numai că în acești doi ani valoarea apartamentului crescuse cu 40%. Tot profitul a rămas astfel la vânzător. Nu e neapărat o chestiune ilegală aici, cât este imorală. Iar subiecte de genul acesta, spune Chat GPT, nu ar fi ușor de identificat de inteligența artificială.
Dar altul cred eu că e motivul pentru care roboții nu vor putea face și altceva ce face jurnalistul de investigație. Pentru că jurnaliștii de investigație fac mai mult decât să informeze. Știți ce? Inspiră. Îi inspiră pe oameni să fie curajoși. Îi inspiră să ia atitudine când văd o nedreptate în jurul lor. Îi inspiră să rupă tăcerea. Îi inspiră să se implice în comunitate. Primim la redacție mii de mesaje în care oamenii ne spun în diferite feluri că suntem o inspirație pentru ei.
Dar o mașinărie, oricât de inteligentă va fi, nu va putea niciodată să inspire alți oameni. Oamenii se lasă inspirați de alți oameni, nu de mașini. Un Ferrari aleargă de zece ori mai rapid decât cel mai rapid om de pe pământ, Usain Bolt. Dar un Ferrari nu va inspira niciodată un om să își depășească limitele. Usain Bolt, de zece ori mai lent decât un Ferrari, inspiră milioane de oameni de pe planetă. Inspirația nu zace în cipuri, procesoare și circuite. Inspirația e cuibărită în inimi și se lasă trezită doar de bătăi de inimi.
