Mi-e din ce în ce mai clar: finalul democrației în România e aproape. Atât de aproape, încât îl vor apuca cei mai mulți dintre noi. E o chestiune de ani.
Convingerea mi-e întărită nu doar de studiul apărut săptămânile trecute, care arăta că două treimi dintre români cred că Ceaușescu a fost un lider bun. Cum să fie un lider bun acela care și-a ținut populația într-o sărăcie extremă, în foame și frig, în timp ce el și aparatul de partid trăiau bine-mersi în lux și huzur? Cum să fie un lider bun acela care crease un mecanism de suprimare a celor ce îndrăzneau să nu fie de acord cu el? Cum să fie un lider bun acela sub domnia căruia frica era la fel de prezentă în casele oamenilor precum e acum hăhăiala pe TikTok?
Sunt convins că finalul e aproape, mai ales uitându-mă la cum arată acum clasa politică, fie că te uiți la cei de la putere, fie că te uiți la cei din opoziție.
Astăzi, orice am spune despre clasa noastră politică, fie putere, fie opoziție, ea ne-a lăsat să trăim în libertate. Cine spune altceva să se gândească la acest fapt: simplul fapt că ți se permite să spui altceva e un argument suficient că respirăm libertate. Nu ne place libertatea de aici? Avem libertatea să căutăm libertatea dincolo de granițe. Și nu știu prea mulți dintre noi care să fi ales emigrarea în altă parte decât tot la libertate, spre Vest, nu spre Est.
Realist vorbind, privind înapoi în negura sutelor de mii de ani de umanitate, putem spune că mediul în care spiritul omului înflorește cel mai bine este libertatea. Iar sistemul de guvernare care aduce doza optimă de libertate este democrația. Dar democrația nu este un construct natural. Instinctual, oamenii nu sunt făcuți să garanteze libertățile altora, ci să le suprime, în beneficiul propriu. Rațiunea, și nu instinctul animalic, ne-a făcut să ne gândim la libertatea celuilalt. Așadar, noi, cetățenii republicii, nu suntem pești într-un lac natural, ci înotăm într-un lac artificial.
Și, ca la orice lac artificial format prin construirea unui baraj, pot apărea fisuri în beton. Fisuri care, dacă nu sunt astupate la timp, duc la ruperea barajului și la scurgerea necontrolată a apei. Urmează, în final, secarea și asfixierea peștilor. Jurnalismul de investigație este menit să semnaleze la timp fisurile din baraj.
Sunt în metrou când scriu aceste idei. Chiar în fața mea, o tânără îmbrăcată îngrijit, așezată pe scaun, ține în ambele palme împreunate un smartphone, de parcă s-ar ruga cu el spre cineva. În ciuda zgomotului șinelor trosnind sub vagon, din telefonul ei se aude cum răsună de pe TikTok vocea Șoșoacăi. E acel personaj care spunea că nu e niciun război în Ucraina, pentru că pe camerele video din Kiev nu se vede nimic. Acum strigă tare să fie pace în Ucraina. Dar de ce pace, dacă nu e niciun război? E doar un exemplu de cum minciunile rostogolite pe platforme trec nesancționate în acel mediu. Ba, din contra, sunt recompensate cu și mai mulți urmăritori. Purul adevăr nu mai contează. Pe rețelele sociale minciuna și adevărul se contopesc ca untul turnat într-un lighean cu smoală, ca un bulgăre de noroi topit într-un pahar de rouă. Zoaia aceasta ne mânjește creierele până în punctul în care ne va face să luăm decizii importante, dar iraționale. Căci deciziile raționale se bazează pe fapte incontestabile. Iraționalul e cauzat de neadevăruri.
Vom păși cu toții în această lume nouă. Întrebarea este: ce vom face noi, jurnaliștii? Vom abandona, scârbiți de faptul că publicul nu mai vrea adevăruri? Sau ne vom încăpățâna să continuăm să ne facem meseria pentru o minoritate din ce în ce mai mică, știind că asta ne poate costa viața în orice moment? Sper ca atunci răspunsul să fie la fel de ușor de dat ca acum, când încă ne este ușor. Sper ca cei mai mulți dintre noi să rămânem curajoși și să nu ne pierdem speranța.
Nu stiu daca o sa citeasca dl jurnalist ce scriu eu aici, dar jur ca nu mai pot! Am muncit atat de mult pentru aceasta profesie, am invatat ani la rand pana la 3 dimineata, muncesc de-mi sar capacele, totul ca sa ajung sa fiu injurat pe strada pentru ca „ia uite ce-au mai zis aia de la recorder de procurori”. Nu mai pot. Pur si simplu nu mai pot. A ajuns sa-mi fie teama sa spun cuiva cu ce ma ocup. Ca poate poate o sa ma bata cineva pe strada. Pentru ce? Pentru niste jurnalisti care n-au habar despre ce vorbesc. Si speta Nordis a demonstrat-o din plin. Ati inventat pe saturate. De fapt, nici nu cred ca ati inventat ceva, pur si simplu v-ati luat consultanta juridica de pe chat gpt si ati creat o ,,investigatie”. Ia sa va vad, domnilor jurnalisti, cu 1000 de „investigatii” simultan, la fel ca procurorii din Romania. Sa vad atunci de randament ati da! Si cu o singura investigatie la cateva luni, tot nu sunteti in stare sa intelegeti niste probleme simple de drept.
Domnilor jurnalisti, mare parte din vina o aveti chiar dumneavoastra! Prin denigrarea constanta si continua a institutiilor publice. Va apreciam pana sa vad cu cata lipsa de informare vorbiti despre dosare penale. Cu cata inversunare judecati deciziile magistratilor fara sa aveti cea mai mica pregatire juridica. Nu mai zic de alte categorii profesionale care au atras oprobriul public din cauza dvs. Ca prinde la public. Cu aceasta ocazie am inceput sa pun la indoiala cam toate investigatiile dvs. Data viitoare o sa votez haur doar in speranta sa nu mai aud de jurnalisti.
Sa dai vina pe jurnaliști pentru ca din pricina lor scade încrederea în instituții e ca și cum ai da vina pe doctorul care operează o tumoră că din pricina lui moare pacientul de cancer. Într-o lume liberă rolul presei este să arate unde nu funcționează o problema iar instituțiile ar trebui sa ia masuri pentru remedierea probleme. In acest fel nu se mai pierde încrederea în instituții. Cat despre visul dvs de a scăpa cat mai repede de jurnaliști, sa știti că va mai dura un pic, dar sunt deja multe variante pe glob de țări fără jurnaliști pe care le puteți vizita sa vă faceți o idee cam cum arată o astfel de lume. Mă îndoiesc că vă va placea.
Domnule jurnalist, de ce nu vă apărați profesia prin a fi cinstit? Vi se pare la modă să denigrați magistrații constant? Ați văzut că prinde la public? De ce nu prezentați situațiile așa cum sunt ele de fapt? De ce nu spuneți – parchet unde încărcătura este de 1000 de dosare pe procuror a început urmărirea penală în cazul x? Dosar de corupție prescris la un parchet unde un procuror are 1000 de dosare pe cap? Dosar de corupție prescris printr-o ordonanță de 1500 de pagini. Ați văzut vreodată cum arată o ordonanță de clasare? Credeți că stă cineva să scrie 1500 de pagini că n-are ce face acasă? De ce simțiți nevoia să faceți să pară că procurorii sunt niște oameni care stau degeaba? Ați publicat acum marea știre cum că Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani. De ce nu spuneți – Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani pentru o infracțiune pe care parlamentarii continuă să o sancționeze cu maxim 7 ani? De ce? Și o să veniți peste 4-5 ani și o să spuneți – Magistrații au eliberat criminalul după doar 4 ani de detenție. De ce nu spuneți – Magistrații au eliberat condamnatul după 4 ani PENTRU CĂ i-au fost scăzuți 2 ani prin arestul la domiciliu, întrucât pentru legiuitorul român detenția într-un penitenciar echivalează cu arestul într-o vilă de lux. Pentru că s-au mai scăzut 2 ani în baza unei legi proaste adoptate tot de politruci care reduce pedeapsa cu 20% pentru condiții necorespunzătoare în închisori. Pentru că există reglementată tâmpenia aia de liberare condiționată. De ce? Aaaa, nu ar mai prinde așa bine la public. Acum ați postat cu caps lock – magistrații declară război guvernului. Ce război, domnule? Vouă nu vă e rușine? După ce suntem țara unde magistrații au un volum de muncă de 10 ori mai mare decât cei din vest, suntem și țara unde toți își dau cu părerea despre profesii cu care nu au nicio tangență. Credeți că avem nevoie să fim și înjurați la orice colț de stradă? Cred ca puteți face la fel de mulți bani și din alte subiecte. Vreți sa faceți pe procurorii? Duceți-vă și dați examen. Examene. La fel de multe examene. Zeci de examene. Luați-vă 1000 de investigații pe cap și… gata, ați devenit procurori. Și supuneți-vă presei. Presa are mereu dreptate. Când se bagă presa… Lași totul la o parte si te ocupi de ce-a descoperit presa. Nu contează câte hârtii ai pe cap. Nu conteaza ca ai de schimbat un bec acasă. Te ocupi, tată. Și nu cumva sa spui altfel decât presa.