Săptămâna asta am publicat „Pe urmele mafiei gunoaielor”, una din investigațiile în care m-am simțit la filmări cel mai puțin în siguranță.
Încă din faza de pre-documentare, de muncă la birou, aflasem că va trebui să intru pe un teren agricol care era păzit de niște tipi rupți parcă din filmele cu gangsteri, niște unii de doi metri pe doi care păzeau 24 de ore din 24 un câmp de scaieți. Și o făceau cu atâta zel de parcă ar fi păzit un munte de lingouri de aur.
Pe acel teren se punea la cale un plan parcă preluat la indigo de la mafia italiană care în anii 90 a îngropat la nord de Napoli câteva milioane de tone de deșeuri. Zona a luat numele de „triunghiul morții”, după ce rata cancerelor în rândul localnicilor s-a dublat din pricina gunoiului. Ai noștri începuseră să facă același lucru. Aduceau gunoi menajer de la Ploiești și îl îngropau în câmp.
Rolul bodyguarzilor la acel teren îl știam. Bineînțeles că nu fuseseră aduși acolo să păzească gunoiul ca să nu-l fure localnicii. Prezența lor trebuia să-i intimideze pe săteni, ca să nu se revolte, să cheme autoritățile sau presa ori să facă alte lucruri nechibzuite.
Iar oamenii locului aveau toate motivele de revoltă. Cine ar vrea să trăiască într-un loc unde rata de incidență a cancerului urmează să se dubleze? Căci asta urma să se întâmple în final, dacă ne uităm la experimentul de la Napoli.
În zilele care au urmat, am reușit totuși să fentăm vigilența paznicilor și, timp de mai multe zile, am reușit să surprindem în flagrant zeci de camioane descărcând pe acel câmp. Iar în ziua în care eu și colegii meu David Muntean și Ștefan Schultz ne-am întâlnit cu paznicii, aceștia au fost neașteptat de politicoși și de deschiși. Chiar ne-au invitat să ne arate locul faptei.
La locul de încărcare al gunoiului nu am mai găsit oameni la fel de prietenoși ca cei de la descărcare.
Eram singur, filmam la marginea unei șosele intens circulate când un domn se apropie de mine val-vârtej și-mi strigă în față nervos: „Te arunc în fața unei mașini!”. Prin spatele meu treceau în mare viteză camioane. Deși a fost o amenințare cât se poate de serioasă, nu am vrut să fac plângere penală.
După publicare investigației, la câteva luni de la incident, mă sună chiar bărbatul în cauză. S-a văzut pe internet. Mă așteptam la o reacție tipică, una cu care sunt obișnuit atunci când cineva din investigațiile mele se vede pe Youtube și hotărăște să pună mâna pe telefon.
Mă așteptam să nege incidentul, să spună că sigur nu am înțeles eu bine, că am scos din context, că trucaje, din astea. Dar, nu. Domnul m-a sunat doar să își ceară sincer iertare pentru ieșirea pe care a avut-o. M-a asigurat că în acea zi avusese probleme mari la serviciu, că și-a pierdut cumpătul, că nu asta e firea lui, că nu a bătut în viața lui pe nimeni. Mă sunase doar să mă roage să îi accept scuzele. I le-am acceptat.
Investigația „Pe urmele mafiei gunoiului” poate fi văzută aici.
