În copilărie am făcut judo. Anii de zile am mers zi de zi la antrenamente într-o clădire părăginită din centrul Iașului. Ne luptam într-o sală mucegăită, pe saltele tatami deformate și deșirate, cu mușama ieftină roasă de timp sau de șoareci. Deasupra noastră atârna tavanul cu var îngălbenit, înnegrit pe la colțuri de igrasie.
În această sală deplorabilă erau totuși niște obiecte ce străluceau curate-bec. De jur împrejur, pe fiecare perete, erau puse oglinzi uriașe pe care femeia de serviciu le ștergea până deveneau cristal. Erau niște elemente de mobilier firave și aparent nelalocul lor acolo, într-o cameră unde toată ziua zburau judoka aruncați în toate părțile de adversari.
Totuși rolul firavelor oglinzi era esențial pentru antrenamentul nostru. Scopul lor era ca noi, luptătorii de pe tatami, să putem să ne vedem pe noi înșine în timpul aplicării procedeelor. Să ne observăm fiecare mișcare și să ne corectăm poziția corpului până când atingeam perfecțiunea mișcării.
De două decenii, de când lucrez în presă, am crezut că rolul meu, al jurnalistului, nu trebuie să fie altul decât cel al oglinzii din sala de judo. Cu ajutorul presei, societatea se uită la ea însăși pentru a se corecta. Dar dacă nu numai asta trebuie să fie rolul presei? E o întrebare veche de când e meseria asta pe pământ Dacă presa trebuie să fie mai mult decât o oglindă fixă prinsă în cuie pe un perete?
De ce vă vorbesc despre asta? Am citit cartea recomandată de scriitorul Andrei Crăciun în Newsletter-ul săptămânal Recorder (dacă nu v-ați abonat încă la Newsletter, o puteți face aici ). „Cum să înfrunți un dictator” e scrisă de jurnalista filipineză Maria Ressa, câștigătoare a Premiul Nobel pentru Pace. Din ea înțelegi că rolul presei-oglindă nu mai e suficient astăzi. Regulile jocului s-au schimbat o dată cu apariția celui mai mare dușman al presei și al libertăților noastre în general.
Cine e cel mai mare dușman al libertăților noastre?
Facebook. Facebook este. Și, alături de el, TikTok și alte câteva rețele sociale. Pare surprinzător să auziți asta de la un jurnalist care lucrează într-o redacție a cărei ascensiune s-a bazat, în primii ani, pe Facebook. Dar din cartea Mariei Ressa înțelegi că binele rețelelor sociale vine cu un rău și mai mare. Că cel care omoară democrația se află chiar sub degetul tău cu care scrollezi pe ecranul telefonului. Iată cum:
Maria a fost corespondent CNN în Asia și a decis să părăsească presa mainstream și să înființeze în țara ei o redacție independentă, Rappler. Un fel de Recorder de Filipine. Așa cum s-a întâmplat și în cazul Recorder, datorită Facebook audiența Rappler a crescut incredibil într-un timp foarte scurt. Dar apoi a urmat răul. Întunericul. Moartea democrației.
Cum s-a întâmplat? Încerc să vă rezum ce povestește Maria Ressa:
Până la apariția Facebook, jurnaliștii din democrațiile funcționale erau oglinzile care reflectau fapte verificate. Desigur, existau excepții. Dar minciunile erau mai ușor sancționabile. Era o relație de tipul „checks and balances” între organizațiile de presă și publicul lor. Când faptele servite de o publicație se dovedeau minciuni, oamenii puteau sancționa publicația, nu o mai cumpărau, treceau la concurență. E o reacție normală, căci e în firea omului să nu îi placă să fie mințit, cu atât mai mult să și plătească pentru un ziar care îl minte cu bună știință.
Desigur, și înainte de rețelele sociale orice om era liber să spună orice minciună oricui. În cârciumi sau pe străzi oricine putea vorbi răspicat despre „plandemii puse la cale de oculta mondială”, „cipuri inserate în vaccinuri și implantate pe furiș”, ”cadavre ascunse în saci negri la morga spitalelor, oameni care nu au murit din pricina unor viruși mortali, ci omorâți cu bună știință de medici”.
Dar toate aceste minciuni ajungeau cu greu să fie difuzate la scară mare și mai ales la nivel internațional, căci controlul a ceea ce se difuzează în masă era la instituțiile de presă care dețineau aceste mijloace de comunicare în masă: posturi TV, de radio etc.
Dar apariția rețelelor de socializare a schimbat radical această balanță. Acum oricine avea la dispoziție un mijloc de comunicare în masă. Deodată o armă letală cu un trăgaci sensibil, care se poate declanșa la cea mai mică atingere, a ajuns în mâna oricărui copil de 2 ani care abia a învățat să țină lingura. Oricine a devenit peste noapte furnizor de informații cu capacitatea de a fi transmise în masă. Un cont fals poate lansa o minciună care să ajungă într-o zi la câteva milioane de oameni. Asta nu se putea întâmpla înainte.
Iar răul e mai mare de atât. O minciună difuzată de oricine pe internet are capacitatea, de cele mai multe ori, de a se multiplica pe rețelele sociale mai tare ca un fapt verificat. Întrucât capacitatea unei minciuni de a se multiplica este direct proporțională cu emoțiile pe care le generează minciuna. O știre despre un om omorât de un medic în spital și ascuns într-un sac negru la morgă generează mai multă emoție decât o știre despre același om care, în realitate, a murit în spital din pricina unei boli mortale.
„Sunt studii care arată încă din 2018 că minciunile impregnate de furie și ură se propagă mai repede și la mai mare distanță de cât faptele”, amintește Maria Ressa care descrie pas cu pas în cartea sa cum au ajuns rețelele sociale să stoarcă profituri de trilioane de dolari dintr-un rău social: fake news-urile încărcate de furie erau lăsate să se umfle pentru că aveau capacitatea de atrage atenția oamenilor și de a-i menține în aplicație. Iar mai multă atenție atrasă înseamnă mai mulți bani din publicitate.
Consecința directă a acestei goane după profit în detrimentul informației? Moartea democrației. Și asta s-a văzut în țara Mariei, Filipine.
Ca să înțelegeți, vă spun o poveste, pe scurt: în anii în care noi îl aveam pe Ceaușescu, Filipine era condusă de un dictator, Ferdinand Marcos. Omul ăla a furat atât de mult din averea țării că a reușit performanța să intre în Cartea Recordului drept actorul guvernamental cu cel mai mare furt la activ:10 miliarde de dolari. Dictatorul a fost în cele din urmă alungat de o revoltă populară iar în țară s-a instaurat democrația.
Ce credeți că s-a întâmplat acum doi ani, la trei decenii distanță? Fiul lui Marcos a ajuns președinte al Filipinelor. Cum a fost posibil ca un popor să aleagă fiul unui dictator pe care același popor l-a alungat în urmă cu 40 de ani? Simplu: Facebook.
O armată de troli aliată cu câțiva influenceri din online au reușit pe rețelele sociale să înlocuiască faptele, cu minciuni. Astfel că au reușit incredibilul: să rescrie istoria. Adică, deodată, în mentalul colectiv, datorită postărilor fake de pe rețele, Ferdinand Marcos, tatăl, nu a fost un dictator tiranic responsabil de torturarea și uciderea a mii de oameni și nici nu a furat vreun cent din averea țării. Sunt minciuni, reieșea din „adevărurile” trolilor rostogolite pe rețele. Ferdinand Marcos a fost un conducător bun și fiul lui va fi și mai bun. Filipinezii de rând au crezut ce le spun rețelele și au votat în consecință.
În același timp jurnaliștii independenți se chinuiau să demonteze minciunile de pe rețele cu fapte verificate. Dar textele lor erau sufocate de minciunile postate pe rețele și promovate de algoritmii aplicațiilor. Era o luptă inegală, ca și cum o muscă încerca să oprească un elefant. Iar musca, presa independentă, urma să fie strivită de elefant.
A urmat execuția pe rețele a jurnaliștilor independenți ca Maria Ressa care se încăpățânau să spună adevărul despre familia Marcos și despre președintele anterior, Rodrigo Duerte, un populist sângeros.
Redacția lui Ressa, Rappler, a fost atacată pe rețele cu o avalanșă de minciuni despre ei. Minciunile s-au răspândit foarte repede pentru că erau rostogolite de aceeași rețea puternică de troli care l-a albit pe Marcos. Rappler a devenit ținta unui atac concertat de dezinformare în online cu sute de minciuni despre jurnaliștii Rappler rostogolite de mii de conturi false până au devenit adevărul din social media. Rezultatul a fost că Rappler și-a pierdut din audiență și din venituri până când a ajuns în pragul falimentului. Apoi au urmat dosarele penale la adresa jurnaliștilor hărțuiți prin tribunale de magistrați corupți, solidari cu sistemul la fel de corupt al politicienilor despre care scria Rappler.
Eu personal cred că asta ne așteaptă și pe noi, jurnaliștii de la Recorder, în viitor. Recorder ar putea fi atacat pe rețele exact după rețeta Rappler, într-o încercare de a ne compromite uriașa credibilitate pe care ne-am construit-o, în timp, prin munca noastră. Și nu e exclus ca, așa cum s-a întâmplat jurnaliștii Rappler, să urmeze să fim hărțuiți de magistrați corupți.
Așadar, problema e că faptele prezentate de jurnaliști cu dovezi sunt sufocate pe rețelele sociale de milioanele de minciuni, colportate de oricine fără ca nimeni să îi oblige să aducă probe. Minciunile nenumărate de pe rețele sufocă faptele verificate, așa cum buruienile sufocă trandafirii într-o grădină abandonată.
Un public mințit constant devine ușor de manipulat de partidele extremiste care vor să ucidă tot ce avem noi mai de preț: libertatea. Ce poate face un jurnalist într-o asemenea societate mai mult decât să oglindească realitatea? Nu știu. Dar mi-e clar acum că nu mai e suficient să fie o oglindă.
De exemplu, Maria Ressa a făcut mai mult decât să oglindească. A creat o rețea formată din redacțiile încă independente din țara care să lupte cu minciunile de pe Facebook. Atunci când orice jurnalist din rețea aduce dovezi care demontează un fake news de pe rețelele sociale, celelalte publicații preiau automat investigația în speranța de a reuși să păcălească algoritmii și să rostogolească adevărul mai mult decât minciuna. E un mod de a fi mai mult decât o oglindă.
În sala de judo în care m-am antrenat ani de zile când am fost copil oglinzile de pe pereți erau tot timpul lustruite ca să ne vedem limpede în ele și să ne arate nouă, sportivilor judoka, ce greșeli făceam când repetam un procedeu, un Morote-Gari ori un Harai goshi. Oglinda era tot timpul acolo, fixă, privind de pe margine, făcându-și treaba ei de oglindă care doar trebuia să mă oglindească. Până când, într-o zi, unul dintre adversari m-a aruncat, cu un Harai goshi, direct în oglindă. Sticla s-a spart iar eu m-am ales cu o tăietură urâtă, până la os.
cu cine ar vota Alex Nedea pentru Primăria din Iași? cu Cosette Chichirau (partidul Curaj-ECO, ex USR) sau cu Marius Bodea (USR, ex. PNL) ?
Astea sunt toate variantele?
Felicitari pentru efort si daruinta. Va urmaresc cu placere si interes. Aveti dreptate in privinta retelelor.Iti cam trebuie discernamant si nervi tari ca sa sortezi informatia acolo..ori multi nu prea poseda, mai ales partea cu discernamantul…dar se poate filtra si acolo informatia cu oaresce efort. Din fericire eu am un buchet de informatie super filtrat, dar observ la prietenii mei mai tineri care activeaza pe tik-tok mai ales, o gandire tot mai distorsionata datorita informatiilor false sau semi false. Uneori mi-e imposibil sa aduc contrargumente care sa ajunga la ei.
Este într-adevăr dezarmant să vezi cât de ușor sunt manipulați oamenii împotriva propriului lor interes, că te strădui să faci lumină dar cei mai mulți se complac în confortul beznei – dar asta a fost așa dintotdeauna. “Proști dar mulți” e principiul pe care s-au ridicat și dărâmat imperii. “Inteligenți și mulți” face parte din domeniul utopiei. Platformele sociale doar expun (deși cred că poate exagerat sau distorsionat) acest aspect social într-o manieră aproape grafică; imaginea poate dezamăgi dar ne poate și ajuta la a înțelege, a explica, a urmări fenomenul, condițiile, procesele din spatele dezinformării, propagandei, manipulării maselor; poate chiar la crearea de instrumente (semi sau complet automatizate, folosind chiar și AI) care să identifice și să urmărească aceste rețele de troli și operațiunile lor, să le expună și poate chiar să le combată într-o oarecare măsură.
Da, pe de cealaltă parte există educația, informarea, avertizarea societății – un drum lung și destul de greoi, mai ales în țări precum a noastră, unde traumele comunismului încă umbresc până și mințile generațiilor de după 90. Încă suntem în “survival mode”, încă “noi muncim nu gândim”. Ultimii oameni care și-ar fi dat și viața pentru adevăr nu au supraviețuit regimului – doar cei care au învățat să supraviețuiască cu orice preț. Ăstora nu ai ce să le mai faci. Au o fobie față de adevăr și o capacitate impresionantă de a-și altera propria realitate. Pe ei nici nu-i pot minți și manipula alții mai bine decât și-o fac ei înșiși. Ignoranța oferă o senzație de siguranță și confort și foarte mulți se tem să părăsească această iluzie, să vadă că lumea e mai complexă și că nu poate fi explicată în termeni absolutiști.
Dar să nu termin într-o notă dezolantă. De multe ori ne propunem un țel atât de înalt încât drumul parcurs până în prezent ni se pare nimic. Trebuie să ne acceptăm limitele. Asta cu “change the world” e o bazaconie. Un om, un jurnalist, o redacție nu pot schimba o țară. E vorba de legi pe care nimeni nu le poate stăpâni (precum legea celor “mulți dar proști”). Ce ați făcut până acum (mult, puțin – nu contează) făcut rămâne și nu vi se poate lua. Și dacă ați dispărea mâine, munca voastră, dovada că se poate, curajul și exemplul rămân. Oamenii de valore vad, înțeleg, sunt inspirați, transmit mai departe și transpun aceste valori în alte moduri și la alte niveluri, fără multă zarvă și tam tam, iar bulgărele înaintează, chiar și prin praful gloatelor gălăgioase care se îndoapă cu gogoși. Când se face liniște și praful se așterne, când minciunile au rămas fără picioare și păpușarii își rup propriile ațe din incompetența inevitabilă în care-i târâie corupția și mizeria, ce ați făcut va rămâne un reper pentru cei care vor căuta adevărul.
Acesta este cel mai frumos comentariu pe care l-am citit vreodată despre munca noastră. Și am citit câteva zeci de mii în ultimii 6 ani. Mi-am salvat acest fragment în telefon să îl citesc atunci când poate ne va fi mai greu:
“Ce ați făcut până acum (mult, puțin – nu contează) făcut rămâne și nu vi se poate lua. Și dacă ați dispărea mâine, munca voastră, dovada că se poate, curajul și exemplul rămân. Oamenii de valore vad, înțeleg, sunt inspirați, transmit mai departe și transpun aceste valori în alte moduri și la alte niveluri, fără multă zarvă și tam tam, iar bulgărele înaintează, chiar și prin praful gloatelor gălăgioase care se îndoapă cu gogoși. Când se face liniște și praful se așterne, când minciunile au rămas fără picioare și păpușarii își rup propriile ațe din incompetența inevitabilă în care-i târâie corupția și mizeria, ce ați făcut va rămâne un reper pentru cei care vor căuta adevărul”.
Scrii foarte bine si ai reusit sa ma impresionezi si sa ma inspiri si pe mine, nu doar pe Alex. M-am simtit inteles citindu-ti comentariul. Ar trebui sa-ti incerci mana la scris, daca nu ai inceput deja s-o faci
Pe lângă felicitările pe care vreau să ți le adresez pentru cât de plăcută a fost lectura articolului și cât de frumos ți-ai expus părerea, sentimentele și amintirile, aș vrea să te întreb – noi ce putem face? Cum poate publicul să vă ajute?
Mulțumesc mult. Publicul ne-a ajutat să existăm și să ne extindem redacția. Cum poate să se implice altfel decât prin donații, asta e o întrebare la fel de complexă ca cealaltă: “Ce poate face un jurnalist mai mult decât să fie o oglindă”.În unele cazuri particulare ne-am îndemnat publicul să ia atitudine: de pildă, după o investigație a Ancăi Simina despre călătoriile de lux ale președintelui, ne-am îndemnat cititorii să îi ceară, printr-un e-mail, să desecretizeze costurile. S-au adunat atunci 40.000 de e-mailuri.
Excelent articolul! O mică încurajare, nu sunteți singuri. Echipa de la Starea Nației cu Starea Impostorilor vă este aliat într-o astfel de luptă împotriva minciunii.
Poate că acum, dacă nu mai este suficient arătarea adevărului, poate că o soluție ar fi o acțiune directă. Mai sunt și cei de la Declic și site-ul Veridica, grupuri care în mod cert ar fi aliați garantați pentru o misiune cu mai multă putere într-o investigație care cere schimbare imediată și nu există suficiente forțe în numere.
Unde-s doi puterea crește și dușmanul nu sporește! O altă idee cred că ar fi următoarea. Noi încă suntem atacați de valuri de minciuni pe domenii variate în România. Facebook a devenit un teren de luptă, unde falsul vrea să înghită adevărul și adevărul are momente victorioase. Dar cine este mai prezent în fața oamenilor? Din păcate, minciuna. De aceea, trebuie ca prezentarea adevărului să fie poate mai constantă în postări și activitate pentru ca să fie mai prezentă în ochii lumii, începând să depășească numeric minciuna. Dacă nu se poate face nimic în cazul unei probleme, să nu i se dea pace niciodată. Suntem aici pentru tine, pentru Recorder și pentru toate grupurile și organizațiile care vor să prezinte adevărul integru al societății și să apere libertatea umană.
Să nu îți fie teamă niciodată, vor trebui să treacă de noi până să ajungă la tine.
Mulțumim mult pentru încurajări:)
Acest articol este o bijuterie intelectuala, conceptuala, metaforică, jurnalistică. Îți mulțumesc!
Vă mulțumesc foarte mult!
Am stat ani fara nici un fel de social media (nici macar whatsup). M-am intors pentru grupurile de cartier/sector care sunt ca niste bule de aer in care putem discuta civilizat si ne putem mobiliza ca societate civica pentru a schimba din lucrurile care ne fac nefericiti(asta daca nu nimerim in grupurile lui Felix Costin, propagandistul-sef al echivalentului nostru pentru Ferdinand Marcos).
Da, grupurile de acest fel sunt una din părțile bune ale rețelelor. Și eu sunt pe Facebook intr-un grup al cartierului meu și e foarte, foarte util.
Asadar, care e solutia? Mai multa cenzura? Mai putina cenzura? Solutia sta in modelul de business al acestor platforme de socializare. Atat timp cat veniturile companiei mama se bazeaza pe venituri din publicitate, lucrurile nu se vor schimba. E un model viciat pentru sanatatea societatii de la bun inceput. Mult injuratul Elon Musk, prin fostul Twitter – acum X, a propus solutia: model de business bazat pe abonament lunar, pentru daca tu nu platesti pentru produs, tu esti produsul. Nota bene, X e in continuare gratis pentru orice utilizator, plata lunara fiind optionala si venind cu optiuni in plus pentru contributori.Dar in acest fel veniturile companiei nu depind de viralizarea unor stiri false. Totul, coroborat cu un sistem neutru de avertizare a utilizatorilor, numit Community Notes, in care persoane cu preferinte si idealuri diferite istoric, cad de acord asupra unui mesaj care se va lipi de postarea cu pricina, oferind context sau dezmintiri informatiilor postate. Nu e un sistem perfect, dar e net superior oricarui sistem oferit de Meta, Google sau Tik-Tok. Alex Nedea, iti recomand sa te familiarizezi cu X mai mult, la fel ca si multe alte persoane din Romania capturate de Facebook.
Cred că una din soluții e educarea publicului să se informeze în afara platformelor de socializare. Dar asta ia mult timp iar presa e încă dependență de aceste rețele.
frumos gandit si scris.
ma trec fiorii cand ma gandesc ca totul poate deveni realitate cat de curand.
Eu simt ca am devenit mult mai cinic in ultimii ani si am ajuns la concluzia ca social media e cauza.
Vagoanele de fake news-uri, stadioanele de trolii si idioti utili care lopateaza propaganda, conspirationistii si instigatorii m-au facut sa am si mai putina rabdare cu absolut orice, sa privesc pe oricine cu o doza uneori nemeritata de scepticism.
Am obosit.
Voi si alti cativa jurnalisti sunteti singurii care imi mai dati un pic de speranta, cu toata sinceritatea.
Multumesc
Și eu mi-am redus la minimum expunerea pe rețele. Din pricina meseriei, nu pot să renunț total la ele, că aș face-o cu drag. Publicul nostru este încă acolo.
Din pacate, mereu va fi o cursa de-a soarecele si pisica.
In textul expus, este vorba pana la urma de psihologia si manipularea maselor.
Istoric vorbind, mereu a functionat si de aceea avem in istorie mult mai multe perioade de dictatura decat de libertate.
Atata timp cat vom avea “mase de oameni” vulnerabili, needucati, deci manipulabili, mereu vom merge, colectiv, intr-o astfel de directie. Maselor le plac discursurile si masurile extremiste si populiste.
Singura sansa ca presa independenta sa functioneze este, pe langa mecansim de propagare al stirilor care sa functioneze, sa aiba si publicul tinta necesar.
Good news: recorder chiar si-a facut un public tinta destul de solid.
Avem într-adevăr un public numeros. Din păcate, dacă mă uit la ce a pățit Rappler, nu știu dacă e suficient.