Setea de dreptate, nevoia de curaj

Justiția e bolnavă, dar curajul magistraților poate vindeca.
Sj4Fqklmoro Sd

Tocmai am avut dovada, live, că suntem în stalinism, oameni buni. De fapt o parte din magistrații care conduc justiția sunt în stalinism și ne trag pe toți acolo! Sper ca cei mulți să nu îi lase. Poporul să nu îi lase.

M-am uitat la conferința de presă a Curții de Apel București, anunțată ca fiind „extraordinară”. Ar fi trebuit să răspundă la situația amplă prezentată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. În locul demontării punctuale a multitudinii de probleme semnalate în investigație, șefa Curții de Apel, Liana Arsenie, și-a îndreptat aproape întreg discursul împotriva magistraților care au avut curajul să vorbească în documentar.

Apoi, când a fost întrebată punctual despre situațiile din documentar, doamna judecător a răspuns că „nu sunt documentată”. Deci scopul era doar înfierarea stalinistă a magistraților care au vorbit cu colegii Andreea Pocotila și Mihai Voinea.

Dar există și o speranță: conferința, care trebuia să demonteze investigația Recorder, a început halucinant cu un judecător care a dat dreptate colegului său Laurențiu Beșu, cel care a rupt tăcerea în documentarul Recorder. E vorba de judecătoarea Raluca Moroșanu care a avut curajul să își contrazică șefii în fața presei și a întregii țări: „Tot ceea ce a spus Laurențiu Beșu în documentar e adevărat”.

Presa poate doar să semnaleze o problemă din justiție. Dar problema nu se poate rezolva nici fără ca toate Ralucile Moroșanu din sistem să facă un pas în față. Curajul doamnei Moroșanu trebuie să contamineze întregul organism. Doar așa moare virusul. Asta ne trebuie: curaj. Curaj, oameni buni, curaj.

Recorder a realizat un reportaj de la conferința de presă și poate fi urmărit aici:

Total
0
Shares
Comentarii 1
  1. Nedelea , coruptia asta a aparut brusc acum? Nu cumva tu incerci la comanda sa ne arunci praf in ochi? Date-n p…a mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anterior
Despre documentarul Recorder „Justiție capturată”. Ce rost mai are?
597564269 25752060261053709 6106605061851870124 N

Despre documentarul Recorder „Justiție capturată”. Ce rost mai are?

Societatea riscă să uite cât de importantă e dreptatea

You May Also Like