Despre documentarul Recorder „Justiție capturată”. Ce rost mai are?

A trecut o zi de la difuzarea documentarului Recorder „Justiție capturată”, realizat de colegii Mihai Voinea și Andreea Pocotila. Materialul se apropie de milionul de vizionari, dar încă nu avem o reacție necesară de la vârful statului.

Îl văzusem cu trei zile înainte de publicare, într-o formă nefinalizată. Când am dat play, nu aveam să anticipez ce furtună de sentimente avea să se stârnească în mine.

Acum șapte ani, Recorder publica prima investigație video. De atunci au urmat zeci. Niciuna nu mi-a creat atât de mult sentimentul acela de sufocare cauzat de nedreptățile pe care le dezvăluie.

„România e mai aproape de un paradis al infractorilor, decât de un stat de drept”, o spune în documentar chiar un magistrat de la vârful sistemului, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Aflăm în două ore de film că avem o justiție capturată care ne însetează pe toți de dreptate.

Dar e mai mult decât această sete din noi. E conștientizarea unei realități în care e greu să mai trăiești: aceea că, într-o țară în care justiția e scoasă din joc prin jocuri de culise, totul se prăbușește. Și sănătate, și educație, și armată, și orice.

Orice profesionist de bună credință din țară se gândește acum dacă mai are rost să facă ce face în România. Chiar așa: ce rost mai are?

Și eu mă întreb ce rost mai are ce fac? Ce folos cu toate celelalte investigații jurnalistice despre corupție? Ce dacă arăți că se fură, dacă cei care fură nu pățesc nimic în justiție și apoi ne râd în nas, așa cum o face domnul Vanghelie în documentar: „Mă descurc. Sunt sigur pe mine”.

Când spunea asta, în 2016,  Marian Vanghelie, fost primar al sectorului 5, era descoperit deja de procurori că își cumpărase, din banii de șpagă, case de milioane trecute pe numele unor persoane interpuse. Avea să scape de pedeapsă. Sigur pe el, se descurcase.

În timp ce scriu aceste rânduri încă îmi răsună în urechi șoaptele slinoase ale lui Vanghelie la urechea uneia dintre persoanele interpuse pe numele căreia cumpărase case de un milion de euro: „Eu nu am știut că ești așa speriecioasă”. Persoana îi răspunde: „M-am speriat, sunt o grămadă de bani, de unde să am eu atâția bani?”. Vanghelie insistă la urechile martorului: „Problema e să nu mă legi de casele alea, să nu spui că ți-am dat eu casele. Eu nu am știut că tu ești așa speriecioasă”.

După acest documentar, Vanghelie continuă să ne șoptească tuturor, șmecherește, la ureche faptul că nu îi putem face nimic. De fapt, toți corupții șoptesc, batjocoritor, la urechea României: „Țară, nu știam că ești așa de speriecioasă”.

În februarie 2017 au fost cele mai mari proteste din istoria României. Au ieșit în stradă sute de mii de oameni. Atunci am arătat lumii întregi nu doar că nu suntem „speriecioși”, ci suntem al naibii de furioși. Eram sute de mii de oameni uniți sub aceeași valoare: dreptatea. Românii au făcut atunci unul dintre cele mai mari proteste anticorupție din Uniunea Europeană.

Realitatea e că încă suntem un popor însetat după dreptate. Ce i-a scos în stradă pe oameni a fost gașca lui Liviu Dragnea care a pus la cale o lege care să îl scape de pușcărie pe șeful lor de partid. Ordonanța 13 se numea.

 Astăzi, spre deosebire de atunci, suntem amorțiți de războiul dintre români. Dacă te uiți prin comentariile de sub documentar, realizezi că dușmanul nu e atât ăla care a distrus justiția, ci ăla care spune că trebuia votat cu Georgescu sau ăla care zice: „Ba cu Nicușor”. 

E exact apa dezbinării în care le place să înoate rechinilor de deasupra noastră. Guvernul Bolojan și președintele Dan au puține zile la dispoziție să noteze problemele din documentar și să încerce să le rezolve. Altfel, orice zi care trece e una care legitimează AUR să vină la putere. Îmi aduc aminte de unul dintre votanții acestui partid care ne spunea că a votat așa pentru că „mai rău de atât nu se poate”. Acest documentar ne arată că așa este. Mai rău de atât nu se poate.

Totuși mai au rost aceste investigații jurnalistice despre corupție, chiar și când justiția, care ar trebui să pedepsească corupția, nu mai funcționează? Eu zic că mai au. Căci le arată lor, că noi, cei mulți, îi vedem și știm ce fac.

Știm acum datorită documentarului “Justiție capturată” că acea Ordonanță 13 pentru care s-a ieșit în stradă a devenit un rău surprinzător de mic față de ce se întâmplă acum. Atunci Ordonanța 13 scăpa de pușcărie un politician. Acum aflăm că scapă pe oricine. Oricine cu suficientă influență la cineva de sus, care să poată face acele mișcări de culise, acele pasiențe în completuri, care duc în final la prescrierea faptelor. Acum nu mai avem ordonanța treișpe’, avem „ordonanța de șase”. O lege scrisă de borfași care stă de șase când fură aceiași borfași.